Astăzi aproape toți oamenii pot purta lentile, indiferent de vârstă sau stil de viață.
Lentilele de contact calitative sunt extrem de confortabile de utilizat și sigure. Cu toate acestea, există o serie de contraindicații pentru purtarea lentilelor de contact:

  1. Suferi de conjunctivită – Conjunctivita este inflamarea membranei transparente care acoperă ochiul și interiorul pleoapei. Aceasta este vindecabilă, iar durata tratamentului diferă în funcție de gravitate. Purtarea lentilelor pe perioada tratamentului este contraindicată. Acestea pot fi purtate din nou după ce conjunctivita este vindecată.
  2. Suferi de sindromul ochiului uscat – Sindromul ochiului uscat este o afecțiune care apare ca urmare a lubrifierii insuficiente la nivelul ochilor. Uneori cauza este chiar utilizarea necorespunzătoare a lentilelor de contact. Această afecțiune se tratează cu ajutorul lacrimilor artificiale. Pe durata tratamentului, purtarea lentilelor de contact este contraindicată.
  3. Dioptriile tale depășesc standardul intervalului de –35 și +35 . Nu există lentile care să corecteze afecțiuni ale vederii cu dioptrii care depășesc intervalul de –35 și +35.
  4. Lucrezi în mediu cu praf sau substanțe toxice –există riscul ca acești iritanți să se depună pe lentilă foarte ușor și să provoace iritații puternice la nivelul ochilor.
  5. Ești alergic la substanțe dezinfectante – Lentilele trebuie curățate și dezinfectate în mod constant cu soluții speciale. Persoanele alergice la substanțe dezinfectante vor fi cu siguranță alergice și la aceste soluții. Din această cauză nu le este recomandat să poarte lentile de contact, înfară de cele zilnice care trebuie aruncate la sfirsit de zi.
Contraindicatii lentile de contact
Contraindicatii lentile de contact

6. Suferi de strabism (când unghiul de curbură depășește 15 °).

7. Ai sensibilitate scăzută a corneei.

8. Suferi de infecţii palpebrale: blefarite, chalazion, conjunctivite, keratite corneene.

9. Suferi de anomalii de poziţie a pleoapelor, exoftalmia, lacrimare, tulburări de permeabilitate a căilor lacrimale, infecţiile lor.

10. Suferi de SIDA, tuberculoză.

11. Ai diabet zaharat numai cu permisiunea medicului.

12. Administrezi anumite medicamente din seria antihistaminelor, decongestionantelor, diureticilor, tranchilizantelor etc. care pot provoca uscăciunea ochilor, consultați-vă în acest caz cu medicul.

13. Pe timpul virozelor, febrei înalte, sau a infecțiilor oculare de orice origine purtarea lentilelor se suspendează pînă la însănătoșirea totală.

ATENȚIE!

Copiilor cu vârsta mai mică de 8 ani nu se permite să poarte lentile de contact. Vârsta minimă recomandată de medicii specialiști pentru purtarea lentilelor de contact este de 14 ani. Ceea ce contează ca factor decizional nu este vârsta, ci nivelul de responsabilitate pe care copilul este capabil să și-l asume.